Emiterea sunetelor R și L

Set de exerciții complex și complet. Sunetele R și L sunt adesea confundate sau emise greșit. Setul de exerciții, vă propune antrenarea sunetelor R și L separat.

,,R sau L?” Aceasta este o provocare pentru copil, atunci când trebuie să facă diferențierea celor două sunete. Auzul fonematic este prima etapă în impostarea lui R și L.  R este cel mai greu sunet de emis și vibrația apexului limbii este cel mai greu de obținut.  

Deci, copiii care au pararotacism se pot antrena după fișe special concepute, indiferent că fac confuzie între R și L, sau L și R. Dacă aceste sunete nu sunt corijate, copilul va transpune și în scrierea liberă aceste greșeli de pronunție. Iar ulterior, alte sunete ca CE-CI, GE-GI, Ș-J, N, ar putea fi afectate. 

Fișele ajută copilul să obțină laliția și să imposteze prezența lui R și L.

Activitatea propusă este alcăturită din 186 de fișe interactive, interesante, colorate și cu rezultate 100%. 

Încurajăm părinții să corijeze acest sunet până la 12 ani, fiindcă se obține mult mai ușor. După 12 ani, e nevoie de mult mai mult efort. 

Preț: 19 €

29 €


TERMENI ȘI CONDIȚII

  • Caietul logopedic poate fi plătit online sau în oficiul Dictie.md, din str, București 83. Or. Chișinău. Tot acolo, poate fi ridicată comandă, printr-o programare prealabilă la +373 67449944 sau va fi livrată prin curier, în 2-3 zile lucrătoare, (60 lei livrarea pe teritoriul Republicii Moldova) la adresa specificată în fișa de plată doar pe teritoriul RM.

  • Produsele de la secțiunea Logopedie sunt disponibile pe site, (Profil -> Produsele mele, în cabinetul personal), după ce solicitantul face plata produsului online sau în sala de curs pe adresa București.83. Poate adresa întrebări în rubrica de mai jos și imediat primește răspuns. Toate materialele sunt livrate în format PDF sau Powerpoint Presentation.

  • Exercițiile de dicție pentru adulți sau copii, exercițiile de memorie pentru adulți sau copii sunt vândute în prezent doar în format digital.

  • Toate produsele de pe această pagină au drepturile rezervate, sunt patentate la AGEPI, iar distribuirea, copierea, fotocopierea și multiplicarea lor este strict interzisă. 

Adresează o întrebare despre produs